CÂT TIMP DUREAZĂ?
Tratamentul este simplu și rapid efectul fiind vizibil instantaneu. Nu este necesară testarea prealabilă. În general tratamentul durează între 30 și 45 minute dar depinde de corecția pe care o doriți.
Rezultatele obținute sunt îndelungate dar nu permanente. Durata efectului are variații individuale și depinde de mulți factori (vârstă, tipul de piele, locul injectării, stilul de viață, activitatea musculară, tehnica folosită). În general, aspectul se menține aproximativ 6 luni – 1 an cu posibilitatea de a crește în timp.
EFECTE SECUNDARE
În urma injectării, zilele următoare buzele vor fi ușor edematiate (umflate) astfel că rezultatul final îl putem observa la 5-7 zile post injectare. Există de asemenea riscul că în urma intervenției să apară pe buze mici vânătăi care începând cu a doua zi se vor putea acoperi cu fond de ten sau ruj. Efectele secundare sunt temporare și dispar în câteva zile.
CE TREBUIE SĂ FAC ÎNAINTE DE TRATAMENT?
Pacienților le recomandăm să vină odihniți și mâncați. Foarte important este că orice pacient să nu ia cu 3 – 5 zile înainte de tratament pastile antiiflamatoare, vitamine/ suplimente (nu toate vitaminele afectează însă pentru a evita orice risc de asociere este ideal să le stopați cu 3-5 zile înainte de injectare). De asemenea dacă ați avut vreun episod herpetic recomandăm tratamentul profilactic (preventiv) cu Aciclovir 400 mg/ 8h pentru 2 zile înainte și 3 zile post injectare pentru a evita o recurență a virusului.
CE TREBUIE SA FAC DUPA TRATAMENT?
Post injectare este esențial să vă hidratați, trebuie să consumați minim 2 litri de apă pe zi. Alcoolul este interzis în primele 48h post injectare deoarece deshidratează. Exercițiile fizice se pot relua la 24h post injectare cu moderație. Gheața aplicată local vă poate fi recomandată de medic ca și diverse creme ce vor fi aplicate local pentru o recuperare cât mai rapidă post injectare. În primele 48 ore nu masați zona tratată decât dacă așa ați fost instruită.
LIFTING FACIAL NECHIRURGICAL
După vârsta de 30 de ani, se modifică structurile osoase și musculare ale feței cu lărgirea orbitelor, coborârea compartimentelor grasoase ale fetei și creșterea laxității pielii. Aspectul final este unul încercănat, obosit, deshidratat.
Liftingul facial nechirurgical sau liftingul facial lichid se referă la utilizarea optimă a produselor pe bază de acid hialuronic și toxină botulinică ce vor reda volumul și conturul fetei pe care pacientul îl avea în urmă cu 10 – 20 de ani. Liftingul facial lichid implică folosirea a mai multor fiole de acid hialuronic de concentrații diferite pentru a realiza o rejuvenare facială totală.