Chirurgie Plastică | Chirurgia Mâinii | Chirurgie Estetică | Injectologie | Dr. Lungoci Roxana

Enhanced You

by Dr. Lungoci Roxana

Blefaroplastia

Transformă-ți privirea cu interventia chirurgicala de Blefaroplastie Superioara sau Blefaroplastie Inferioara – Redescoperă frumusețea, încrederea in sine si confortul unor ochi odihniti.

Frumusețea este o trăsătură unică a fiecărei persoane, iar ochii sunt punctul central al expresiei. Care este primul lucru pe care il observati cand va priviti in oglinda? Primul lucru pe care il observa altii atunci cand ne privesc in timpul unei conversatii.

Dacă simți că aspectul pleoapelor te face să pari imbatranit, disconcordant cu restul fetei sau trist si astfel îți afectează încrederea în sine, blefaroplastia este soluția potrivită. În acest articol, vom explora beneficiile și procedura blefaroplastiei, evidențiind transformarea pe care o poți experimenta și impactul pozitiv atat estetic cat si functional pe care il vei obtine postoperator.

Ce este blefaroplastia și cum funcționează?

Blefaroplastia este o intervenție chirurgicală estetică care se ocupa de corectarea cantitatii si aspectului pleoapelor superioare și/ sau inferioare. Aceasta poate insemna îndepărtarea excesului de piele si a țesutului gras și contractura mușchiului slăbit din jurul ochilor, pentru a crea un aspect mai tânăr și mai odihnit. Procedura poate fi realizată atât pentru motive estetice, cât și pentru motive medicale/functionale, pentru a îmbunătăți câmpul vizual în cazul în care pleoapele atârnă greu, afectează vederea si duc la senzatia de ochi obositi si dificultatea de a mentine ochii dechisi complet dupa o zi lunga la volan sau in fata calculatorului.

Blefaroplastia este o intervenție chirugicala care ameliorează aspectul îmbătrânit de la nivelul ochilor, fie că vorbim de pleoapele superioare, fie de cele inferioare, astfel întinerind aspectul întregii fețe.

CINE ARE NEVOIE DE BLEFAROPLASTIE?

Cu excepția aspectelor negative estetice discutăm și despre cele de natură strict medicale care nu pot fi neglijate. Pleoapele căzute pot diminua câmpul vizual din cauza faptului că împiedică dechiderea completă a fantei oculare. Excesul de piele și grăsime cât și apariția de riduri, pungi și cearcăne conferă fizionomiei un aspect obosit și îmbătrânit. Blefaroplastia este o intervenție care corectează aspectul de ochi “căzuți” prin îndepărtarea excesului de piele și țesut adipos din zona respectivă.

TIPURI DE BLEFAROPLASTIE:

  • Blefaroplastia superioară – îndepărtarea excesului de grăsime și piele de la nivelul pleoapei superioare. În colțul ochiului superior și central pot fi vizibile pungile de grăsime.
  • Blefaroplastia inferioară – eliminarea excesului de piele și a pungilor de grăsime de dedesubtul ochiului.

LA CE VÂRSTĂ POT FACE INTERVENȚIA DE BLEFAROPLASTIE?

În mod frecvent blefaroplastia se adresează pacienților cu vârstă de peste 35 de ani însă daca moșteniți aspectul de pleoape căzute sau umflate puteți alege să efectuați această intervenție și la o vârstă mai tânără, începând de la 20 ani.

BENEFICIILE BLEFAROPLASTIEI

Aspect mai tânăr și odihnit: Blefaroplastia poate revitaliza aspectul ochilor și poate îndepărta semnele îmbătrânirii, cum ar fi pleoapele căzute și edemul din jurul ochilor. Prin eliminarea excesului de piele și a grăsimii (pungile de sub ochi), ochii tăi vor părea mai tineri și mai luminoși, conferindu-ți un aspect general odihnit și revitalizat.

Reducerea semnelor îmbătrânirii: Odată cu înaintarea în vârstă, pleoapele pot deveni lăsate și umflate, creând un aspect îmbătrânit și obosit. Blefaroplastia poate elimina semnele îmbătrânirii, restabilind aspectul tineresc și fresh al ochilor.

Îmbunătățirea încrederii în sine: Aspectul ochilor poate avea un impact masiv asupra încrederii noastre în sine deoarece ochii sunt primul lucru pe care il observam dimineata in oglinda si emotia transmisa ne amprenteaza toata ziua. Prin corectarea aspectului pielii pleoapelor, blefaroplastia poate ajuta la crestera încrederii în sine și la restabilirea unei stări de bine interioare. Cu o privire fresh și expresiva, vei emana încredere și te vei simți mai confortabil si mai incantat de tine.

Îmbunătățirea câmpului vizual: În majoritatea cazurilor, pleoapele căzute  afecteaza câmpul vizual, reducând claritatea și limitând vederea. Prin eliminarea excesului de piele și a țesutului ptozat, blefaroplastia va îmbunătăți câmpul vizual și va asigura o vedere mai clară și mai deschisă, astfel capacitatea de a lucra pe parcursul intregii zile fara sa aveti impresia ca trebuie sa sustineti pleoapepe cu mana pentru a tine ochiii deschisi.

CINE NU POATE APELA LA BLEFORPLASTIE?

În cazul în care aveți în istoricul medical probleme cu glanda tiroidă, precum hipotiroidismul sau boala Graves, intervenția trebuie mai bine documentata preoperator. De altfel trebuie ținut cont și de sindromul de ochi uscat (lipsa unei cantități suficiente de lacrimi), hipertensiune sau alte boli cardiovasculare. În aceeași măsură diabetul, decolarea de retina sau glaucomul pot constitui factori de risc. Este posibil să fie nevoie să efectuați investigații suplimentare la oftalmolog sau endocrinolog înaintea acestei intervenții daca vă cunoașteți cu astfel de afecțiuni pentru siguranță dumneavoastră.

PROCEDURA CHIRURGICALĂ:

Consultația inițială: Primul pas în direcția blefaroplastiei este programarea unei consultații inițiale cu chirurgul plastician, preferabil in Clinica Aum Estetic Clinique. În timpul acestei întâlniri, vom discuta despre obiectivele tale, vei adresa întrebări și vei primi informații detaliate despre procedură și procesul de recuperare.

Intervenția chirurgicală se realizează cu anestezie locală/ generală în funcție de preferințele tale și de indicațiile mele și durează intre o ora și trei ore.

Procedura în sine: Vom face incizii discrete în pliurile naturale ale pleoapelor (blefaroplastie superioara) sau sub marginea ciliara (blefaroplastie inferioara), astfel încât cicatricile să fie cât mai puțin vizibile si ulterior invizibile. În timpul procedurii, se separă tegumentul de mușchiul subiacent si se excizează surplusul de piele, după care se îndepărtează pungile de grăsime (dacă este cazul), mușchii slăbiți vor fi îndepărtați sau ajustați pentru a obține un rezultat armonios apoi se va contracta muschiul orbicular restant si slabit si vom face hemostaza ca sa minimizam vanataile de dupa. Reconturarea și închiderea inciziilor: După ajustările necesare, vom închide inciziile cu atenție, folosind tehnici chirurgicale precise mai exact o sutura intradermica cu un fir cat firul de par de gros si un ac si mai subtire.

Excizia surplusului te tegument se face dupa mai multe metode de masurare care la sfarsit trebuie sa rezulte in acelasi desen. Una dintre metode si cea mai comuna este masurarea a 10 mm de sub sprancene si asigurarea ca de la pliul pleoapei pana la marginea ciliara sunt tot 10 mm, tegumentul in exces fiind excizat. In acest fel ne asiguram ca daca exista asimetrii (si mereu exista) ceea ce ramane in urma este identic.

Acest calcul se verifica prin apucarea cu o pensa speciala a surplusului de piele cu ochiul inchis pana se observa usoara eversare a genelor, daca ochiul se deschide din cauza tractiuneii trebuie excizat mai putin, daca genele nu se everseaza trebuie excizat mai mult.

Toate calculele facute ne ajuta sa ne asiguram ca nu veti ramane exagerat de vigilenti postoperator, adica cu imposibilitatea de a inchide ochii complet 🙂

RECUPERAREA DUPĂ OPERAȚIE:

Imediat după intervenție, postoperator, veți constata un ușor edem și echimoză a regiunii din jurul ochilor. Acestea pot persista până la câteva zile, astfel că vă recomandăm in primele 3 zile postop să dormiți cu capul ridicat, pe mai multe perne si sa aplicati gheata pe zona operata (nu direct).

În general, recuperarea durează de la câteva zile la max 2 saptamani, iar rezultatele finale se vor dezvălui pe măsură ce umflăturile se estompează și vindecarea progresează.

Este posibil să aveți vederea încețoșată pentru câteva zile după intervenția chirurgicală și este un efect al operației în sine, inclusiv al unguentului ocular și al picăturilor pe care le veți aplica post operator.

Firele se scot după aproximativ 6 zile. Timp de 2 săptămâni trebuie să evitați activitățile solicitante, care pot crește tensiunea arterială. La 2 săptămâni după operație puteți purta lentile de contact și este posibil să vă jeneze pentru o perioada. 

Vă veți putea întoarce la locul de muncă după 3-6 zile, în funcție de ocupație. În primele luni persista o ușoară sensibilitate la soare și vânt astfel că vă recomandăm să purtați ochelari de protecție.

Important de reținut este că cicatricile pot rămâne cu o nuanță ușor roz până la 9-12 luni, în final transformandu-se într-o linie alba foarte subțire. Trebuie să vă feriți cicatricile de expunerea solară sau alt tip de raze UV timp de 12 luni.

CÂT DUREAZĂ REZULTATELE?

Rezultatele intervenției de remodelare a pleoapelor se mențin ani de zile, pot fi permanente, îmbunătățind simțitor aspectul estetic al pacientului, precum și confortul fizic și psihic, fiind influențate negativ de fumat, expunerea la fumul de țigară si radiatii UV. Această intervenție poate întineri cu până la 5-7 ani zona care vă fi eliberată de pungi, piele în exces și riduri.

Concluzie

Operația de blefaroplastie oferă oportunitatea de a-ți transforma privirea și de a te bucura de numeroase beneficii estetice și funcționale. Prin eliminarea excesului de piele, a grăsimii și a pleoapelor căzute, poți obține un aspect mai tânăr, mai odihnit și mai expresiv al ochilor. Îmbunătățirea câmpului vizual și a starii de bine sunt doar câteva dintre aspectele pozitive pe care blefaroplastia le poate oferi postop. Indiferent dacă optezi pentru această procedură pentru a atenua semnele îmbătrânirii, adica in scop estetic sau pentru a îmbunătăți câmpul vizual, deci in scop functional, rezultatele pot fi spectaculoase.

Programeaza o consultatie la numarul 0733966987 pentru a obține informațiile necesare si a face primul pas spre o alegere corecta pentru psihic sau productivitate. Redescoperă-ți frumusețea, tineretea, ochii odihniti și încrederea cu ajutorul blefaroplastiei!

Important!

            NU va lasati “impresionati” negativ sau influentati de rezultatele proaste pe care le vedeti pe strada sau pe internet, persoanele operate in clinica noastra nu vor fi observate niciodata pe strada si de cele mai multe ori acestea ne povestesc ca nici prietenii sau rudele (care ii vad frecvent) nu pot identifica cu exactitate ce si-au facut de arata atat de bine, odiniti, intineriti…

INSTRUCTIUNI Post Blefaroplastie Inferioara

Cum ne pregatim de o interventie chirurgicala?

  • Evitam aspirina, ibuprofen, naproxen, si alte antiinflamatore nesteroidiene, Vitamin E, suplimente naturiste, ulei de peste sau alte medicamente ce contin aceste substante aproximativ 2 sapt inainte de operatie.
  • Abstinenta de la fumat 2 saptamani inainte si 2 saptamani dupa operatie. Nicotina intarzie vindecarea si inrautateste aspectul cicatricilor. Acesta este momentul ideal sa renuntati.
  • Evitati expunerea la soare (arsurile solare) 2 saptamani inainte de interventie. Recomandam expunerea doar cu SPF minim 30, ideal 50 zilnic.
  • Achizitionati Arnica sau Lactoferina preferabil pentru aplicatii locale postoperator.
  • Nu consumati alimente sau lichide (inclusive apa) dupa miezul noptii precedente interventiei.
  • Aranjati sa va duca cineva acasa in ziua externarii, nu este recomandat sa conduceti sau sa plecati singur. Ideal ar fi sa aveti companie in primele 24 ore post externare.
  • Este important sa retineti ca recuperarea dupa interventia de blefaroplastie necesita odihna, astfel recomandam sa va luati concediu o saptmana de la munca, daca aveti copii mici sa cereti ajutorul pentru dus si adus de la scoala. Ar fi o idee buna sa va faceti cumparaturile necesare pentru 3-4 zile inainte de interventie pentru a evita parasirea locuintei inediat postoperator.

In ziua interventiei:

  • Reteta cu medicatia postop o veti primi inainte sa parasitii clinica (aceasta contine un antibiotic si medicatie ce reduce edemul si durerea)
  • Nu consumati alimente sau lichide in dimineata interventiei.
  • Evitati imbracamintea care se trage pe cap, incercati sa purtati haine care se incheie in fata sau in spate. Lasati lucrurile de valoare acasa, Nu purtati bijuterii, sunt interzise in sala de operatii.
  • Evitati aplicarea machiajului sau cremelor in dimineata interventiei (doar spalati fata) sau a ojei pe unghii, puteti purta ochelari dar nu lentile de contact. Sa aveti la dvs ochelari de soare!
  • Nu uitati actele de identitate si analizele pe care trebuie sa le aveti la dumneavoastra.

La ce sa ne asteptam in prima saptamana postoperator?

  • Inciziile pot avea o culoare roz-rosiatica.
  • Poate exista o usoara amorteala a zonei operate si pleoapelor.
  • In functie de sensibilitatea ochilor evitati expunerea acestora la ecranul telefonului/PC.
  • In functie de fiecare pacient ochii pot sa lacrimeze mai mult ca normal sau ii puteti simti uscati.
  • Pentru o recuperare optima, dormiti cu capul pe 2 perne, hidratati-va corespunzator, odihniti-va suficient, urmati o alimentatie sanatoasa, luati medicatia cum a fost prescrisa si feriti-va de razele soarelui sau alte radiatii UV!

Post-operator:

  • Foarte important este de stiut ca dupa Blefaroplastia inferioara, in momentul in care va treziti din anestezie veti avea ochii bandajati si cu ochelari de gheata timp de 4 ore, dupa care pansamentul va fi indepartat si veti ramane doar cu steri streepuirile.
  • Comprese cu gel reci sau gheata invelita in comprese sterile se aplica pe ochi si obraz in primele 48 ore postoperator pentru a minimiza edemul si vanataile. (15 -20 minute/ora)
  • Mentineti capul usor elevat (dormiti pe 2 perne) primele 3 zile postop.
  • Aveti voie sa va spalati pe fata dar fara sa udati zona operata in primele 3 zile, dupa aceste zile aveti voie sa faceti dus si sa va spalati parul. Dus de la gat in jos aveti voie din ziua 1 postop. Creme puteti aplica pe fata, dar pe ochi abia dupa ce reluati aplicarea machiajului.
  • Nu consumati alcool 3 sapt deoarece cauzeaza retentie de fluide!
  • Nu aplicati pe incizii ce nu este recomandat de medicul curant!
  • Aplicati picaturile recomandate postoperator in unghiul intern al ochiului fara sa trageti de ochi pentru a-l mentine deschis!
  • Puteti purta lentile de contact peste 2-3 sapt
  • Evitati activitatile sportive intense sau activitatile sexuale primele 3 zile postop, recomandam plimbare lejera. Aerobicul/ ridicarea de greutati pot fi reluate la 3 sapt postoperator gradual insa.
  • Evitati expunerea solara sau alte raze UV 6 sapt postop. Poate fi reluata in primul an doar cu SPF 50 minim.
  • Nu va ingrijorati daca mai exista edem la nivelul ochilor, acesta poate sa dispara dupa 2 saptamani in proportie de 80%, 100% la unii pacienti, mai rar dispare la 6 luni postop. Edemul de obicei este mai pronuntat dimineata si incepe sa se remita pe masura ce va reluati activitatile si incepeti sa va mobilizati.
  • Aplicarea machiajului poate fi reluata la o saptamana dupa scosul firelor.
  • Purtati ochelari de soare minim 2 luni postoperator si obligatoriu cand plecati acasa.
  • Daca se recomanda aplicatii locale postoperator, acestea pot incetosa privirea.
  • Anuntati medicul curant daca aveti greata, frisoane, durere intensa si edem masiv, sangerare sau secretii la nivelul suturilor, este important sa evitati stranutul, tusitul si vomitatul postoperator cat puteti de mult (acestea pot creste tensiunea si cauza sangerare).
  • Evitati sa va aplecati sau sa ridicati greutati mai mari de 2,5 kg aproximativ 2 saptamani postop.
  • Firele de sutura voi fi scoase la minim 7-10 zile pentru pleoapele superioare si inferioare.
  • Dupa inlaturarea steristreepurilor mentineti transele de sutura curate prin spalare cu apa si sapun fara sa frecati zona cu demachiant sau apa tonica.